Sistemul de Carduri de Combustibil - OCTAVIX SPEED
Stare carduri: active
INFORMAȚII GENERALE
Cardurile de combustibil sunt oferite curierilor ce au o vechime de cel puțin o lună de zile în cadrul flotei și care au performanțe ridicate cu scopul de a-i ajuta să economisească bani și timp. Astfel, cei care vor folosi aceste carduri vor avea oportunitatea de a primi o reducere în valoare de până la 8% aplicată combustibilului alimentat. De asemenea, procesul de decontare va deveni mult mai simplu, întrucât cei ce vor folosi cardurile vor alimenta cu suma dorită, urmând ca totalul alimentărilor dintr-o anumită săptămână să fie reținut din câștigurile aferente acelei săptămâni. Astfel, dacă vei avea un card, nu va mai fi nevoie să ai bani la tine atunci când mergi la benzinărie pentru a alimenta.
CUM POȚI PRIMI UN CARD DE COMBUSTIBIL❓
* Pentru a primi un card de combustibil trebuie să:
- Ai un Contract Individual de Muncă / Contract de Asociere activ
- Ai o vechime de cel puțin o lună de zile în cadrul flotei
- Plătești o garanție (un depozit), conform Pachetului dorit
Pentru a primi un card de combustibil va trebui să plătești o garanție între 50 și 500 RON, în funcție de preferințe.
Garanția reprezintă o sumă de bani pe care o blochezi pentru o perioadă de timp, urmând să o recuperezi atunci când vei renunța la cardul de combustibil, dacă va fi cazul.
Cu cât garanția plătită ca și depozit este mai mare, cu atât vei beneficia de mai multe avantaje, conform următoarei grile:
CUM FUNCȚIONEAZĂ SISTEMUL❓
-> Suma pe care o vei alimenta cu cardul în cursul unei săptămâni se va reține din câștigurile aferente acelei săptămâni.
CÂT DE MULT POT ALIMENTA CU CARDUL❓
Cardul va avea o limită săptămânală exprimată în LEI, conform pachetului ales.
Astfel, dacă ai optat pentru pachetul SILVER, plătind o garanție de 100 RON, vei avea o limită săptămânală a cardului de 250 LEI, ceea ce înseamnă că în cursul unei săptămâni (de LUNI de la ora 00:00 până DUMINICĂ la ora 23:59) NU vei putea alimenta mai mult de 250 LEI.
Dacă ai optat pentru pachetul EMERALD, plătind o garanție de 400 RON, vei avea o limită săptămânală a cardului de 750 LEI, ceea ce înseamnă că în cursul unei săptămâni (de LUNI de la ora 00:00 până DUMINICĂ la ora 23:59) NU vei putea alimenta mai mult de 750 LEI.
UNDE POT FOLOSI CARDUL ȘI CE POT CUMPĂRA CU EL❓
-> Momentan vei putea alimenta cu cardul DOAR la benzinării Rompetrol - STAȚII PROPRII.
Ce sunt STAȚIILE PROPRII ROMPETROL?
Din cadrul Stațiilor Proprii Rompetrol se exclud Francizele (Stațiile Rompetrol Express) și Stațiile Partenere (Rompetrol Gas).
Cardul poate fi utilizat EXCLUSIV pentru combustibil, neexistând posibilitatea de a cumpăra alte produse cu acesta (piese, ulei, rovinietă, etc.).
Mai jos poți regăsi o listă cu stațiile Proprii Rompetrol din București și din Ilfov unde poate fi folosit cardul:
-> O listă completă cu toate stațiile PROPRII Rompetrol poată fi regăsită și aici: Listă stații.
DISPONIBILITATEA CARDURILOR - CÂND POT ALIMENTA❓
Disponibilitatea cardurilor poate fi verificată pe website, în partea de sus a paginii curente.
POȚI ALIMENTA ORICÂND, MAI PUȚIN ÎN ZIUA DE LUNI A SĂPTĂMÂNII!
-> Toate cardurile vor fi blocate în fiecare zi de luni a săptămânii.
În fiecare zi de luni se vor întocmi rapoartele cu tranzacțiile de combustibil efectuate dar și rapoartele de plată, urmând ca sumele alimentate în cursul unei săptămâni să fie reținute din salariul aferent acelei săptămâni. În cazul în care suma alimentată nu poate fi reținută din câștigurile obținute, cardul va rămâne blocat. În cazul în care suma alimentată se va reține cu succes din câștigurile obținute, cardul se va debloca și îl vei putea utiliza din nou, începând cu ziua de Marți.
BENEFICIILE CARDURILOR DE COMBUSTIBIL
Reducerea aplicată sumelor alimentate utilizând cardul diferă în funcție de pachetul ales.
Astfel:
Dacă ai optat pentru pachetul GOLD, plătind o garanție de 200 RON, vei beneficia de o reducere în valoare de 5% asupra combustibilului alimentat, ceea ce înseamnă că, dacă în cursul unei săptămâni (de LUNI de la ora 00:00 până DUMINICĂ la ora 23:59) vei alimenta combustibil în valoare totală de 300,00 RON, vei primi înapoi un CASHBACK în valoare de 15,00 RON, așadar de achitat va mai rămâne contravaloarea diferenței reprezentând totalul combustibilului alimentat minus reducerea aplicată (300,00 RON - 15,00 RON = 285,00 RON), sumă ce se va reține din câștigurile obținute în săptămâna în care ai alimentat combustibilul.
Dacă ai optat pentru pachetul DIAMOND, plătind o garanție de 500 RON, vei beneficia de o reducere în valoare de 8% asupra combustibilului alimentat, ceea ce înseamnă că, dacă în cursul unei săptămâni (de LUNI de la ora 00:00 până DUMINICĂ la ora 23:59) vei alimenta combustibil în valoare totală de 700,00 RON, vei primi înapoi un CASHBACK în valoare de 56,00 RON, așadar de achitat va mai rămâne contravaloarea diferenței reprezentând totalul combustibilului alimentat minus reducerea aplicată (700,00 RON - 56,00 RON = 644,00 RON), sumă ce se va reține din câștigurile obținute în săptămâna în care ai alimentat combustibilul.
Pe lângă reducerea ce se aplică combustibilului alimentat, cardul eficientizează procesul de decontare, acesta devenind mult mai simplu și reușind astfel să economisești mai mult timp. Alimentând prin cardul de combustibil, nu vei mai fi nevoit să strângi bonurile fiscale de combustibil lună de lună și să le aduci la sediu pentru a se deconta. Bonul primit de la casa de marcat nu trebuie păstrat și nu trebuie să fie adus la sediu, însă îl poți ține ca o evidență personală pentru a contabiliza tranzacțiile efectuate. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că nu va mai fi nevoie să vii cu bani de acasă pentru a lucra: Utilizând cardul, poți alimenta oricât dorești, însă evident, în limita disponibilă conform pachetului ales.
ALTE INFORMAȚII
RAMBURSAREA GARANȚIEI
În cazul în care dorești să renunți la cardul de combustibil va trebui să îl predai la sediu în timpul programului de încasări CASH / în timpul programului de Relații cu Curierul.
Garanția plătită NU se poate recupera pe loc, ci se va rambursa DOAR prin REVOLUT/transfer bancar în cel mult 7 zile lucrătoare de la momentul predării cardului, după efectuarea verificărilor necesare.
IMPORTANT! În cazul în care ai pierdut cardul și nu îl poți preda, din garanția plătită se va reține o taxă suplimentară în valoare de 50,00 RON, așadar nu o vei putea recupera integral.
POT MODIFICA TIPUL PACHETULUI ALES❓
În cazul în care dorești să modifici pachetul cardului de combustibil, sunt 2 opțiuni:
Vrei să efectuezi o actualizare a pachetului curent, în sensul că de la un pachet mai slab dorești să ai un pachet mai bun, cu mai multe beneficii. Pentru asta, va trebui să plătești o sumă egală cu diferența costului pachetului dorit minus costul pachetului pe care îl deții în prezent. Poți plăti această sumă la sediu, CASH, când vii să încasezi salariul, sau ne poți solicita să reținem din contul tău această diferență (în cazul în care ai bani de încasat), menționând că dorești să faci un UPGRADE la pachetul actual. Modificarea se va realiza în timp real, imediat ce plata a fost efectuată, urmând să producă efecte începând cu săptămâna în care plata s-a realizat.
Vrei să renunți la beneficiile unui pachet premium și să optezi pentru un pachet mai slab. Te informăm că din păcate această modificare a pachetului nu se poate realiza, iar singura opțiune pentru a o efectua este să renunți la cardul de combustibil și să optezi pentru unul nou. În acest sens, se vor respecta procedurile cu privire la rambursarea garanției plătite.
PROCESAREA TRANZACȚIILOR - E-MAILUL SĂPTĂMÂNAL CU TRANZACȚIILE EFECTUATE
În fiecare zi de luni a unei săptămâni vei primi un e-mail ce conține un raport al tranzacțiilor tale efectuate în săptămâna anterioară zilei de luni. În e-mail vei fi informat cu privire la totalul combustibilului alimentat, totalul reducerii aplicate dar și suma rămasă de achitat după aplicarea reducerii. De asemenea, e-mailul va conține atașat un fișier Excel (un desfășurător) cu toate tranzacțiile efectuate cu cardul de combustibil în săptămâna anterioară zilei de luni.
În cazul în care suma s-a putut reține cu succes din câștigurile tale, cardul se va debloca și îl vei putea utiliza.
În cazul în care suma nu s-a putut reține din câștigurile obținute, cardul va rămâne blocat.
Vei fi informat de acest aspect prin e-mailul săptămânal pe care îl vei primi!
Pentru serviciile de procesare de date se va plăti o taxă în valoare de 1,00 RON / săptămână ( 4,00 lei / lună ).
În cazul în care într-o anumită săptămână nu se vor înregistra tranzacții, nu vei primi e-mailul săptămânal și nici nu se va aplica taxa pentru procesarea datelor.
În cazul în care nu primești e-mailul săptămânal, te rugăm să contactezi echipa de suport.
Pentru alte informații vă stăm la dispoziție!
~ OCTAVIX SPEED S.R.L.
Contact OCTAVIX SUPPORT
support@octavixspd.ro